Loteria este, în forma ei cea mai simplă, o tragere la sorți în care câștigătorii primesc premii din banii strânși pe bilete. De-a lungul istoriei, a fost adesea folosită de autorități ca mijloc de a aduna fonduri. Regulile și probabilitățile loteriilor de azi sunt pe pagina Loterii și keno.
Orașele din Țările de Jos, secolul al XV-lea
Potrivit unei sinteze publicate de EBSCO, loteriile și tombolele sunt atestate în Europa începând cu secolul al XV-lea și erau adesea folosite pentru a strânge bani pentru construcții. Primele loterii cu premii în bani apar în orașele din Țările de Jos, iar sursele nu cad de acord asupra datei celei dintâi. O sinteză de popularizare istorică din Țările de Jos plasează prima loterie publică înregistrată în 1434, la Sluis, și arată că primele loterii cu premii în bani strângeau fonduri pentru săraci și pentru fortificații. Enciclopedia Wikipedia citează un document din 9 mai 1445, de la L'Ecluse (Sluis), despre o loterie organizată pentru zidurile și fortificațiile orașului, și notează că registrele orașelor Gent, Utrecht și Bruges sugerează loterii și mai vechi.
Istoricul Jeroen Puttevils, de la Universitatea din Antwerpen, studiază aceste loterii ca fenomen economic și social. Pentru organizatori, ele erau „o sursă de venit de urgență”; pentru cumpărătorii de bilete, o cale de a recupera dobânzi și datorii restante pe care le aveau de primit de la orașe, o formă de divertisment și un mod de a face caritate. Un detaliu păstrat în arhive sunt „rimele de loterie”: versuri scurte trimise de cumpărători de ambele sexe, din grupuri sociale foarte diferite, și citite cu voce tare pe scenă în timpul tragerilor. Un studiu publicat în 2024 în revista BMGN – Low Countries Historical Review a analizat peste 11.000 de astfel de texte, provenite din cinci loterii ținute între 1446 și 1606.
Franța și Anglia, secolul al XVI-lea
Potrivit aceleiași sinteze EBSCO, loterii oficiale de stat au fost înființate de regele Francisc I al Franței în 1539 și de regina Elisabeta I a Angliei în 1567.
Loteria engleză este bine documentată. Istoricul Gary Hicks arată că proclamația regală din 23 august 1567 anunța „o loterie generală foarte bogată, fără bilete albe”, cu aproape 30.000 de premii promise. Banii erau destinați reparării porturilor, întăririi regatului și altor lucrări publice. Biletele, de câte zece șilingi, se vindeau la Londra și în alte orașe ale Angliei și Irlandei. Tragerea a început pe 11 ianuarie 1569, lângă ușa de vest a catedralei St Paul, și a durat până pe 6 mai 1569. Rezultatul a fost slab: s-au vândut mai puțin de 34.000 de bilete, în loc de cele 400.000 plănuite, pentru că publicul, scrie Hicks, era convins că este păcălit.
Tot în Anglia, potrivit EBSCO, o loterie înființată de regele Iacob I a contribuit la finanțarea coloniei Jamestown din Virginia.
Genova și nașterea lotto-ului
Jocul numit lotto, cu numere de la 1 la 90, are o altă origine. Enciclopedia italiană Treccani (Albino Uggè, 1934) arată că provine din pariurile care se făceau la Genova la alegerea, de două ori pe an, a cinci membri ai Serenissimilor Colegii. Numele lor erau trase la sorți dintre cele ale celor 120 de candidați, puse într-o urnă numită seminario; de aici și numele de „joc al seminarului”. Aceeași sursă notează că invenția este atribuită de unii unui patrician genovez, Benedetto Gentile, dar că nu există nicio dovadă în acest sens. Numărul numelor a fost redus mai târziu la 90.
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, lotto-ul după modelul genovez s-a răspândit în statele italiene; în unele dintre ele, numele candidaților la funcții publice au fost înlocuite cu cele ale unor fete sărace de măritat. În afara Italiei a fost adoptat, cu variante, în Austria (1752), Belgia (1760), Prusia (1763), Danemarca (1771) și Franța (1776). În Italia unificată a rămas o sursă de venit prevăzută în bugetul statului din 1863, iar tragerea a cinci numere dintre 90 se face și astăzi.
Interdicții și revenire
Nu toate statele au păstrat loteriile. Potrivit aceleiași enciclopedii italiene, loteria publică a fost abolită, cel puțin ca instituție permanentă, în Anglia (1826), Belgia (1830), Franța (1836), Suedia (1841) și Elveția (1865).
În Statele Unite, potrivit EBSCO, cele mai multe state interziseseră loteriile spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar guvernul federal a restrâns trimiterea prin poștă a materialelor și a reclamelor de loterie (1890) și comerțul dintre state cu astfel de produse (1895). Revenirea a venit în 1964, când statul New Hampshire a creat o loterie de stat legată de cursele de cai, pentru a evita interdicțiile federale.
Ce nu s-a schimbat
Regulile, prețurile și scopurile declarate s-au schimbat de la o epocă la alta; probabilitățile au rămas date de combinatorică. La o loterie 6 din 49, șansa de a nimeri toate cele șase numere este de 1 din 13.983.816. Fiecare tragere este independentă de cele anterioare, iar numerele „întârziate” nu au mai multe șanse; explicația este în Eroarea jucătorului.
Surse
- EBSCO Research Starters, „Lotteries”, 2023.
- IsGeschiedenis, „De loterij door de eeuwen heen”.
- Wikipedia (în limba engleză), articolul „Lottery”.
- Universitatea din Antwerpen, pagina de cercetare a lui Jeroen Puttevils.
- Marly Terwisscha van Scheltinga, Sara Budts și Jeroen Puttevils, „(Fe)male Voices on Stage: Finding Patterns in Lottery Rhymes of the Late Medieval and Early Modern Low Countries with and without AI”, BMGN – Low Countries Historical Review, 2024.
- Financial History Network, anunțul conferinței online a lui Jeroen Puttevils din 16 noiembrie 2020.
- Gary Hicks, „It Could Be Ye: England's first lottery”, The History Press.
- Albino Uggè, „Lotto”, Enciclopedia Italiana, Treccani, 1934.
- Treccani, „Lotto, gioco del”, Dizionario di Economia e Finanza.