Pokerul este un joc de cărți în care participanții pariază pe cine are cea mai bună mână. Istoricul jocurilor de cărți David Parlett îl descrie ca pe un joc de origine franco-americană, devenit jocul de licitație național al Statelor Unite și răspândit apoi în lume în multe forme. Regulile de azi sunt pe pagina Poker.
Strămoșii europeni
Parlett enumeră printre jocurile europene înrudite cu pokerul jocul italian primero (secolele XVI–XVII), jocul german Pochen și jocul englez brag, cu trei cărți. Numele german vine de la un verb care înseamnă, în primul rând, „a bate” în masă și, în al doilea rând, „a juca”, „a miza” sau „a mări miza”.
Pentru că pokerul s-a născut pe un teritoriu de cultură franceză, Parlett consideră că strămoșul său cel mai apropiat este poque, versiunea franceză a jocului Pochen. Sub influența jocului brag, pokerul a preluat mai târziu schimbarea cărților, iar Parlett observă că ar fi putut fi numit la fel de bine „brag cu cinci cărți”.
O teorie mai veche lega pokerul de un joc persan numit As-Nas. Parlett o respinge, din două motive: nu există nicio descriere a jocului As-Nas mai veche de 1890, iar „as” nu este un cuvânt persan, ci provine, evident, din franceză.
New Orleans și vapoarele de pe Mississippi
Potrivit lui Parlett, pokerul a apărut în fostul teritoriu francez din jurul orașului New Orleans. „Leagănul” său au fost saloanele de joc și, în special, vapoarele de pe Mississippi, care au început să circule în jurul anului 1811. Concluzia lui Parlett este că pokerul original, în care patru jucători primeau câte cinci cărți dintr-un pachet de 20 și licitau pe cea mai bună mână, s-a născut la New Orleans cândva între 1810 și 1825.
Cea mai veche mențiune tipărită a jocului apare în cartea lui J. Hildreth despre campaniile dragonilor în Munții Stâncoși (Dragoon Campaigns to the Rocky Mountains), publicată în 1836. Două lucrări ceva mai târzii, scrise de martori fără legătură între ei, arată că jocul era deja bine răspândit în 1829: memoriile lui Jonathan H. Green (An Exposure of the Arts and Miseries of Gambling, 1843) și cele ale actorului englez Joe Cowell (Thirty Years Passed Among the Players in England and America, 1844). Amândoi descriu forma timpurie cu 20 de cărți (as, rege, damă, valet și zece), împărțite egal între patru jucători.
De la 20 la 52 de cărți
Între aproximativ 1830 și 1845, pokerul a început să fie jucat tot mai des cu pachetul complet de 52 de cărți. Schimbarea a permis mai mult de patru jucători și a făcut posibilă culoarea (flush). Chinta a fost acceptată mai greu. Parlett notează că adepții pokerului vechi țineau la careul de ași, mâna care nu putea fi nici bătută, nici egalată, în timp ce inovatorii considerau jocul mai interesant cu chinte.
Din secolul al XIX-lea datează și marile familii de variante:
- Pokerul cu schimbarea cărților (draw) este menționat pentru prima dată într-o carte tipărită în ediția americană din 1850 a manualului Bohn's New Handbook of Games.
- Pokerul stud, despre care se spune că ar fi apărut în Ohio, Indiana și Illinois, apare pentru prima dată în The American Hoyle din 1864. Aceeași ediție enumeră combinațiile: o pereche, două perechi, chinta, trei de un fel, culoarea, full house și careul.
- Cartea „sălbatică” apare în ediția din 1875 a aceluiași manual, într-o variantă numită mistigris, jucată cu o a 53-a carte: cartea albă care însoțea fiecare pachet.
- Cărțile comune, împărțite tuturor jucătorilor, apar mai târziu. Cea mai veche variantă de acest tip semnalată de Parlett și McLeod, „Spit in the Ocean”, figurează într-o ediție din 1926.
Texas hold'em
Parlett și McLeod dau Texas hold'em, varianta cu două cărți proprii și cinci cărți comune, ca exemplu actual al familiei cu cărți comune. Potrivit enciclopediei Wikipedia, legislativul statului Texas a recunoscut oficial, printr-o rezoluție din 2007, orașul Robstown drept locul de naștere al jocului, pe care îl datează la începutul secolului XX.
Ce spune matematica
Un pachet de 52 de cărți permite 2.598.960 de mâini diferite de cinci cărți. Frecvența fiecărei combinații este calculată pe pagina Poker, iar noțiunile de bază sunt în Noțiuni de probabilitate. Istoria variantelor arată că regulile s-au schimbat de multe ori; probabilitățile care decurg din pachet au rămas aceleași.
Surse
- David Parlett, „Poker — a brief history”, secțiunea de istorie a jocurilor de cărți a site-ului autorului.
- David Parlett și John McLeod, „A History of Poker”, 2005, enciclopedie online a regulilor jocurilor de cărți.
- Wikipedia (în limba engleză), articolul „Texas hold 'em”.