Casinoul, ca loc public în care jocurile de noroc sunt permise și supravegheate de stat, are o istorie de aproape patru secole. Două dintre cele mai vechi exemple documentate, Veneția și Parisul, arată autorități care au legalizat jocuri pe care nu reușeau să le împiedice, pentru a le ține sub control și a obține venituri.
Cuvântul „casino”
Potrivit dicționarului etimologic al limbii engleze, cuvântul vine din italianul casino, „căsuță”, diminutiv de la casa, „casă”. În engleză este atestat din 1744, cu sensul de „sală publică pentru muzică sau dans”. Sensul de „clădire pentru jocurile de noroc ale aristocrației” apare pe la 1820, mai întâi în context italian.
Veneția, 1638: Ridotto
Veneția a fost, potrivit muzeelor civice ale orașului, primul oraș care a deschis, în 1638, un loc public în care se putea juca pe bani: Ridotto, la San Moisè, în Palatul Dandolo. Orașul avea deja o tradiție în domeniu: încă din secolul al XV-lea era unul dintre primii producători de cărți de joc, prima fabrică fiind semnalată în 1391. Printre jocurile de noroc răspândite, alături de cărți și zaruri, sursa amintește biribissi, bassetta, sbaraglino, gioco reale și gioco della mea.
Potrivit enciclopediei Wikipedia, Ridotto-ul a fost deschis de Marele Consiliu al Veneției, care constatase că nu poate împiedica pariurile la zaruri și cărți; legalizarea urmărea ordinea publică și veniturile statului. Funcționa în perioada carnavalului, iar jucătorii purtau măști și tricorn. Accesul era deschis publicului, dar mizele mari și ținuta obligatorie făceau ca doar nobilii să-și permită jocul. În 1774, reformatorul Giorgio Pisani a propus închiderea lui, invocând păstrarea „pietății, disciplinei și moderației”; propunerea a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare, iar Ridotto-ul s-a închis în același an.
Paris: Palais-Royal
După 1789, centrul jocurilor de noroc din Paris a devenit Palais-Royal. Istoricul R. T. Barnhart arată, într-un studiu din 1992, că în 1791 clădirea adăpostea peste o sută de săli de joc ilegale. În 1806, Napoleon a legalizat principalele cluburi, pentru a ține situația sub control și pentru a strânge taxe. Între 1819 și 1837, încasările brute ale acestor cluburi au ajuns, potrivit aceluiași studiu, la 137 de milioane de franci. În 1837, adversarii jocurilor de noroc au obținut închiderea lor, iar Garda Națională a fost chemată să-i scoată pe jucătorii care refuzau să plece.
Homburg și Monte-Carlo
În secolul al XIX-lea, frații gemeni François și Louis Blanc au deschis în 1841 o casă de joc la Homburg, în Germania, unde roata de ruletă a pierdut dublul zero (vezi Istoria ruletei).
În Principatul Monaco, prințul Carol al III-lea și-a imaginat, potrivit portalului guvernului monegasc, un cartier dedicat băilor de mare și loisirului. În 1863, François Blanc a primit privilegiul exploatării jocurilor în Monaco, iar în 1866 prințul și-a dat numele orașului nou apărut pe platoul Spélugues, în jurul casinoului: Monte-Carlo. Aceeași sursă arată că veniturile aduse de Monte-Carlo au permis Principatului să finanțeze proiecte de diversificare economică.
Nevada, 1931
În Statele Unite, jocurile de noroc fuseseră interzise în Nevada în 1910. Pe 19 martie 1931, guvernatorul Fred B. Balzar a promulgat proiectul de lege nr. 98 al Adunării statului, susținut de deputatul Phil M. Tobin, care legaliza jocurile de noroc. Potrivit sintezei semnate de Emily Alward, legalizarea a venit pe fondul crizei economice: în 1930, producția de argint și de alte minereuri a statului scăzuse sub jumătate față de anul precedent, iar statul căuta alte surse care să compenseze pierderile. Autorizarea era făcută, la început, de autoritățile orașelor și comitatelor, contra unei taxe modeste.
Potrivit autorității de control din Nevada, legislativul statului a creat în 1955 un Consiliu de control al jocurilor, în cadrul Comisiei fiscale a statului, cu scopul de a elimina „elementele indezirabile” din acest domeniu și de a stabili reguli pentru licențierea și funcționarea jocurilor.
New Jersey, 1976
În New Jersey, un prim referendum privind casinourile, din 5 noiembrie 1974, a fost respins. Un al doilea, din 2 noiembrie 1976, care limita jocurile de noroc la teritoriul orașului Atlantic City, a fost aprobat cu o diferență mică. Primul casino din oraș s-a deschis pe 26 mai 1978, potrivit bibliotecii publice din Atlantic City.
Ce s-a păstrat
Exemplele de mai sus au în comun legătura dintre permisiunea de a juca, autorizarea de către stat și taxare. Pentru România, evoluția cadrului legal este descrisă în Reglementarea jocurilor de noroc în România. Indiferent de epocă, fiecare joc de casino are un avantaj al casei construit în reguli, explicat în Avantajul casei și RTP.
Surse
- Online Etymology Dictionary, intrarea „casino”.
- Fondazione Musei Civici di Venezia, „Il gioco e l'azzardo”, seria MUVE Stories.
- Wikipedia (în limba engleză), articolele „Ridotto” și „Casino”.
- R. T. Barnhart, „Gambling in revolutionary Paris — The Palais Royal: 1789–1838”, Journal of Gambling Studies, vol. 8, nr. 2, 1992 (rezumat în baza de date PubMed).
- Wikipedia (în limba germană), articolul „François Blanc”.
- Guvernul Principatului Monaco, secțiunea „Histoire et Patrimoine”, paginile „Charles III”, „François Blanc” și „Fondation de Monte-Carlo”.
- Emily Alward, „Nevada Legalizes Gambling”, EBSCO Research Starters, 2021.
- Nevada Gaming Control Board, pagina „About Us”.
- Atlantic City Free Public Library, „History of Casino Gambling in Atlantic City”.