Ruleta este jocul în care o bilă lansată pe o roată în mișcare se oprește într-una dintre căsuțele numerotate. Numele vine din franceză și înseamnă „roată mică”. Regulile și pariurile de azi sunt descrise pe pagina Ruleta; aici este vorba doar despre felul în care s-a format jocul, așa cum îl reconstituie sursele.
Legenda lui Pascal
Cea mai răspândită poveste despre originea ruletei îl are în centru pe savantul francez Blaise Pascal. Potrivit lui James Masters, autorul unui ghid al jocurilor tradiționale, varianta cea mai populară spune că ruleta ar fi fost inventată de Pascal în 1655, în timpul unei retrageri monahale; o altă variantă atribuie invenția unui călugăr anonim. Masters consideră că identitatea inventatorului rămâne o chestiune deschisă. Enciclopedia Wikipedia notează, la rândul ei, că „mulți istorici” îl leagă pe Pascal de o formă primitivă a jocului, apărută în căutarea unei mașini cu mișcare perpetuă.
Mențiunile scrise pe care se sprijină istoricii apar abia în secolul al XVIII-lea.
Primele mențiuni scrise
Ca în cazul multor jocuri, primele mențiuni ale ruletei apar în documente juridice care o interzic. În Anglia, legea cunoscută după anul de domnie ca 18 Geo. II, din 1745, conține cea mai veche apariție a cuvântului: ea pomenește un „joc pernicios numit Roulet sau Roly-Poly”, practicat zilnic, și interzice locurile în care se juca. De cealaltă parte a Atlanticului, un decret din 1758 pentru Noua Franță (teritoriul care avea să devină Canada) interzicea explicit jocurile „dice, hoca, faro și roulette”.
Tot în Anglia se juca, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, jocul numit E.O. (de la „Even–Odd”, adică „par–impar”), cu o roată și o bilă asemănătoare celor de la ruletă. Masters vede în E.O. un posibil strămoș al ruletei, dar arată că lipsa unor mențiuni mai vechi face legătura nesigură.
Un alt candidat des invocat este jocul italian biribi. Masters citează memoriile lui Giacomo Casanova, din 1763, care descriu o tablă cu 36 de compartimente și numere trase dintr-un săculeț; Casanova observa că regulile dădeau băncii „un avantaj enorm”. Pentru că biribi nu avea nici roată, nici bilă, Masters îl consideră mai degrabă o rudă îndepărtată decât un strămoș direct.
Parisul și roata cu zero și dublu zero
Pentru forma modernă a jocului, reperul este Parisul de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Un roman francez al lui Jaques Lablee, publicat în 1801, descrie o roată de ruletă de la Palais-Royal, în 1796. Potrivit lui Masters, roata folosită în Franța în jurul anului 1800 avea deja două căsuțe rezervate băncii: zero și dublu zero.
Palais-Royal devenise, după 1789, locul în care se concentrau jocurile de noroc din Paris. Istoricul R. T. Barnhart arată, într-un studiu publicat în 1992, că în 1791 clădirea adăpostea peste o sută de săli de joc ilegale, cu zaruri și cărți. În 1806, Napoleon a legalizat principalele cluburi, pentru a ține situația sub control și pentru a strânge taxe pentru stat. Cluburile au fost închise în 1837, când adversarii jocurilor de noroc au câștigat disputa; potrivit aceluiași studiu, Garda Națională a fost chemată să-i scoată pe jucătorii care refuzau să plece.
Homburg: dispare dublul zero
Frații gemeni François și Louis Blanc, născuți în Franța, au deschis în 1841 o casă de joc la Homburg, în Germania (azi Bad Homburg vor der Höhe). Acolo roata a pierdut dublul zero. Anul schimbării diferă de la o sursă la alta: 1842 la Masters, 1843 în Wikipedia în limba engleză. Enciclopedia germană leagă decizia de numele lui Louis Blanc.
O căsuță în minus pentru bancă înseamnă un avantaj al casei mai mic la fiecare pariu, dar nu îl elimină.
Monte-Carlo
Potrivit portalului guvernului monegasc, François Blanc (1806–1877) a obținut în 1863 privilegiul exploatării jocurilor în Principatul Monaco, după experiența de la Homburg. În 1866, prințul Carol al III-lea și-a dat numele orașului nou apărut pe platoul Spélugues, în jurul casinoului: Monte-Carlo.
Roata cu un singur zero a devenit apoi cea obișnuită în casinourile europene, în timp ce în America de Nord și în Caraibe a rămas în uz roata cu zero și dublu zero. Masters subliniază că dublul zero nu este o invenție americană: roata franceză de la 1800 avea ambele zerouri, iar în America a fost păstrată așa.
Ce arată matematica
Istoria roții explică de ce există azi două variante principale. Ruleta europeană are 37 de căsuțe (de la 0 la 36), iar avantajul casei este de 2,70%. Ruleta americană are 38 de căsuțe, iar avantajul casei urcă la 5,26%.
Avantajul vine din faptul că plățile sunt calculate ca și cum căsuțele cu zero nu ar exista. Deciziile jucătorului (ce pariu alege, cât mizează, cât timp joacă) schimbă doar mărimea și ritmul pierderii medii; avantajul casei rămâne. Detalii în Avantajul casei și RTP și în Sisteme de pariere.
Surse
- James Masters, „Roulette, EO and Roly Poly”, ghid online al jocurilor tradiționale.
- Wikipedia (în limba engleză), articolul „Roulette”.
- R. T. Barnhart, „Gambling in revolutionary Paris — The Palais Royal: 1789–1838”, Journal of Gambling Studies, vol. 8, nr. 2, 1992 (rezumat în baza de date PubMed).
- Wikipedia (în limba germană), articolul „François Blanc”.
- Guvernul Principatului Monaco, secțiunea „Histoire et Patrimoine”, paginile „François Blanc” și „Fondation de Monte-Carlo”.